Ce este B2I.app?
B2I.app – Bridge to Information – este o aplicație web prin care oferim rapoarte de business interactive pentru IMM-urile care își bazează creșterea/dezvoltarea pe informații, deoarece noi credem că o ușoară îmbunătățire în utilizarea datelor deja colectate poate conduce la câștiguri financiare semnificative sau măcar la evitarea unor pierderi însemnate și dureroase pentru IMM-uri.
De ce B2I.app este special?
Deoarece vine cu o soluție care nu solicită IMM-urilor investiții suplimentare în infrastructura IT, în hardware sau software, în consultanță, training-uri și personal de specialitate, soluția fiind imediat utilizabilă. În plus, utilizarea B2I.app nu necesită training pentru utilizatori, indiferent de nivelul lor de cunoștințe, iar rapoartele furnizate se bazează pe datele deja colectate de IMM-uri în softul de contabilitate, în ERP, CRM, WMS, platforme de e-commerce, aplicații de monitorizare a flotei, în diverse alte aplicații de business utilizate sau în simple fișiere excel sau alte spreadsheet-uri.
De ce ar trebui ca cineva să fie interesat de B2I.app?
IMM-urile și antreprenorii se plâng frecvent că nu au acces la soluții de reporting si BI (business intelligence) potrivite nevoilor lor din cauza diverselor constrângeri de natură tehnologică sau financiară, dar și din cauza complexității acestor proiecte, a lipsei de expertiză si cunoștințe în domeniu, dar și a iluziei că nu au date colectate pe baza cărora să creeze aceste rapoarte.
B2I.app ajută IMM-urile și antreprenorii să depașească aceste dificultăți și să-și dezvolte un sistem de raportare simplu de înțeles și utilizat, care să le susțină efectiv în atingerea obiectivelor de business.
Context
Afacerile mici și mijlocii (IMM-urile) reprezintă peste 95% din numărul total al companiilor din România și angajează peste 70% din forța de muncă din mediul privat.
Cu toate că afacerile mici și mijlocii sunt extrem de importante pentru economia României, există o preocupare redusă către a înțelege nevoile specifice ale acestei categorii de afaceri. Prin urmare, produsele și serviciile pe care le utilizează afacerile mici și mijlocii răspund doar într-o mică măsură nevoilor acestora.
Mai mult, există 10 prejudecăți majore care ajung să împiedice accesul afacerilor mici și mijlocii la soluții și tehnologii avansate, și anume:
- Afacerile mici și mijlocii se bazează pe fler, nu pe decizii informate.
- Afacerile mici și mijlocii nu sunt pregătite pentru digitalizare, și oricum nu au resurse pentru a se digitaliza.
- Afacerile mici și mijlocii nu pot avea acces la rapoarte interactive BI precum corporațiile sau firmele mari.
- Informațiile contabile sunt folositoare doar pentru fisc, iar contabilul este "un angajat al ANAF" plătit de antreprenor.
- Afacerile mici și mijlocii nu au nevoie de consultanți, iar dacă totuși apelează la consultanți, consultanța se face doar față în față.
- Sunt necesare bugete considerabile pentru a putea dezvolta sisteme de raportare, bugete pe care afacerile mici și mijlocii nu și le permit.
- Este nevoie de multă pregătire și super-inteligență pentru a putea utiliza și înțelege rapoartele BI.
- Afacerile mici și mijlocii nu colectează date de business pe care să le poată utiliza în luarea deciziilor.
- În afacerile mici și mijlocii, deciziile majore sunt luate doar de antreprenori/owneri.
- Doar antreprenorul știe și poate să utilizeze rapoarte, restul angajaților pot doar să fie surse de informații pentru rapoarte și, eventual, să le creeze.
Beneficiile rapoartelor interactive B2I.app
- Adaptabilitate ridicată la nevoile și cerințele diverselor categorii de utilizatori (antreprenori, manageri, angajați cu diverse roluri, contabili, consultanți, alți terți)
- Diverse nivele de detaliere, granularitate conform nevoilor și cerințelor utilizatorului
- Exportul datelor din tabele și grafice în excel sau csv
- Conectarea la surse de date extrem de variate de la banalele fișiere excel până la baze de date sql sau de alte tipuri (inclusiv baze de date legacy de tip dbf, firebird, etc)
- Integrarea în același raport a două sau mai multe surse de date diferite (de exemplu o bază de date sql a unui ERP cu un fișier excel)
- Opțiuni: Rapoartele dezvoltate la cerere sunt create și prezentate în 2 variante brute, urmând ca raportul final să fie definitivat plecând de la varianta aleasă de client
- Rapoartele oferă posibilități intuitive de filtrare și navigare, dar și resetare facilă a filtrelor deja aplicate
- Rapoartele sunt de încredere, având în vedere că sunt folosite datele furnizate de client
- Clarificarea obiectivelor și transparență: antreprenorii, managerii și restul utilizatorilor vor avea o imagine clară și transparentă asupra obiectivelor stabilite și a evoluției acestora
- Esența: se spune că “o imagine valorează cât 1.000 de cuvinte.” Un grafic oferă esența a 1.000 de cuvinte dintr-o singură privire
- Tendințe și perspective: Cifrele de unele singure nu au nici o semnificație, de cele mai multe ori. Graficele arată trenduri și perspective ascunse în spatele cifrelor
- Monitorizare indicatori relevanți: “What gets measured gets managed” (Peter Drucker) – ceea ce monitorizăm și măsurăm va fi gestionat
- Îmbunătățește comunicarea: toți cei implicați au o perspectivă comună asupra a ceea ce se întâmplă, facilitând astfel înțelegerea subiectului și reducând substanțial nevoia de comunicare, dar și îmbunătățind calitatea comunicării atunci când aceasta este necesară
- B2I.app are la bază o infrastructură solidă și de încredere (PowerBI)
- Zero investiții: utilizarea B2I.app nu necesită investiții suplimentare în infrastructura IT, în hardware sau software
- Simplitate: utilizarea B2I.app nu necesită un training de durată pentru utilizatori
- Cost accesibil: costul unui raport este incomparabil mai mic prin comparație cu alte variante alternative
- Profesionalism: echipa B2I.app este formată din profesioniști în diverse domenii care pot oferi sugestii și sfaturi pentru o gamă largă de problematici pe care IMM-urile le întâlnesc
- Materiale video: în B2I.app pot fi oferite video-uri cu prezentarea diverselor rapoarte sau opțiuni din rapoarte, dar și video-uri explicative pentru diverse situații sau trenduri identificate în tabelele si graficele prezentate
- Timp scurt: termenul de realizare a rapoartelor este mult mai redus față de alte opțiuni. De asemenea, timpul de așteptare pentru updatarea rapoartelor după fiecare actualizare a datelor este minim
- Elimină eroarea umană: se elimină posibilitatea de eroare de procesare, inerentă în cazul unor procesări manuale
- Actualizare facilă: actualizarea rapoartelor este facilă, fără complicații de nici un fel pentru client
- Acces permanent: rapoartele sunt disponibile oricând* și de oriunde
- Remodelare facilă: rapoartele pot fi regândite și remodelate dacă nevoile utilizatorului sau sursele de date se schimbă
- Flexibilitate: rapoartele standard pentru utilizatorii programului de contabilitate SAGA pot fi customizate la cerere ca design și conținut, prin modificare paletei de culori, a siglei, a aranjării în pagină, a dimensiunii, precum și a indicatorilor calculați și prezentați în tabele și grafice sau a numărului de pagini din raport.